Textul emoționant scris de Marina Almășan în ziua în care Victor Socaciu ar fi împlinit 69 de ani. Fotografie în premieră cu cei doi, din ziua căsătoriei

Publicat: 14/01/2022, 17:13

Marina Almășan, fosta soție a lui Victor Socaciu, a scris, vineri, un text emoționant despre regretatul cântăreț în ziua în care acesta ar fi împlinit 69 de ani.  Artistul a murit pe 27 decembrie.

„Prezența lui Victor și a cântecului său în peisaj  (la „Ceaiul de la ora 5” – n.r.) a adăugat faimă programului nostru. Cei ce-l iubeau pe artist –nespus de mulți și aceștia – salutau revenirea lui în peisajul muzical, după ani întregi de pauză. Victor cânta live imnul , aproape în fiecare emisiune. Când nu era el, era banda, care îi suplinea absența. Cu alte cuvinte, pe viu sau pe bandă, Victor se lipise de noi, precum marca de scrisoare.  Cu timpul, colaborările noastre s-au diversificat, eu începând să potrivesc și  alte din melodiile sale la invitații sau temele noastre. Ba începusem chiar să lansăm noi înșine melodii noi, care să se potrivească invitatului sau temei. Textele acestora le împărțeam între noi : pe cele jucăușe –  le semnam chiar eu, cele mai multe însă îi aparțineau lui Victor, care era un foarte înzestrat și sensibil autor de versuri”, scrie Marina Almășan pe femeide10.ro.

Fosta soție a lui Victor Socaciu mai spune că atunci când poetul Lucian Avramescu i-a vorbit prima oară de cântăreț, nu știa prea multe nici despre el, nici despre repertoriul său.

Cum a fost Marina cerută în căsătorie de Victor Socaciu

Marina Almășan și-a adus aminte apoi de momentul în care a fost cerută în căsătorie de Victor Socaciu.

„Ne-am căsătorit în august 1996. Pe 3. Cu două luni în urmă, de ziua mea, Victor m-a surprins cu cel mai frumos dar al vieții noastre în doi. Nu știu cât de valoros era în fapt, dar ascundea într-însul  simbolul cântecului care mi l-a apropiat definitiv pe Victor de suflet. Astfel,  pe 7 iunie 1996, Victor Socaciu mi-a oferit, la primele ore ale dimineții,  o cutie frumos ambalată într-o hârtie plouată cu inimioare roșii, legată cu o fundiță roșie și ea. Am rupt ambalajul ( așa se spune că e bine să faci, ca să-ți poarte noroc cadoul primit!) și am deschis cutia. Am scos din ea, cu lacrimi în ochi, un ceas de birou, din argint sau argintat ( asta chiar nu mai conta!) și l-am privit prelung pe Victor. Și-a scăldat la rându-i privirea în ochii mei și…s-a «explicat» : «- Acesta este “ceasul iubirii” noastre. Vrei să fii soția mea?»”, a mai scris Marina Almășan.

Marina mai scrie că „Ceasul iubirii”  este cântecul pe care l-a iubit „înainte de a-i iubi autorul”.

Victor Socaciu a murit în spital

Cântărețul Victor Socaciu a murit pe 27 decembrie. Potrivit unor surse, acesta suferea de insuficiență renală, cardiacă și avea și diabet, fiind internat recent în spital.

Vineri, pe 14 ianuarie, artistul ar fi împlinit 69 de ani.

În septembrie, rinichii lui Victor Socaciu au cedat și a avut nevoie de intervenția medicilor. Artistul avea diabet, dar a fost infectat și cu COVID-19, în luna aprilie 2021, fiind internat timp de 3 săptămâni.

Cântărețul s-ar fi infectat chiar în timpul festivalul folk de la Breaza, pe care l-a organizat. Festivalul a avut loc între 29-31 martie și, deși s-a desfășurat online, au fost prezenți și spectatori.

Marina Almășan și Victor Socaciu au fost împreună mulți ani, însă în 2012 cei doi au divorțat. Aceștia au împruenă un fiu în vârstă de 23 de ani, Victor Socaciu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?